Frontex: Trecerile neregulamentare ale frontierei în UE au scăzut cu 40% în primele patru luni ale anului 2026
- Știri
- 21 May 2026

Pe acest suport pot fi găsite informații de interes pentru cetățenii statelor non UE (atât din zona Asia/ Orientul Mijlociu și Îndepărtat, cât și din Regiunea Sud-estului European) precum și informații de interes la nivel european.
Suntem specializați în obținerea și prelungirea dreptului de ședere pentru străini, avem o vastă experiență în obținerea autorizațiilor de muncă (permise de muncă) oferind asistență juridică pe toate tipurile de vize.
Ne ocupăm de întocmirea dosarelor de prelungire a dreptului de ședere, asistăm clienții la depunerea dosarelor și îi reprezentăm în relația cu Inspectoratul General pentru Imigrări.
Prin parteneriatul stabilit de echipa noastră cu reprezentanți ai societății civile/ instituții publice din România, Migrant Center își propune identificarea soluțiilor juridice necesare depășirii restricților legislative în scopul dezvoltării relațiilor economice și sociale dintre statele non UE și România.


Intrarea în România a cetățenilor UE/SEE/Confederației Elvețiene și a membrilor de familie ai acestora.
Dacă sunteți cetățean al unui stat care nu face parte din Uniunea Europeană sau din Spațiul…
Dacă sunteți cetățean al unui stat nonUE/SEE, aveți un drept de ședere valabil în România și…