Frontex: Trecerile neregulamentare ale frontierei în UE au scăzut cu 40% în primele patru luni ale anului 2026
- Știri
- 21 May 2026
Un cetățean din Ghana care a manifestat un comportament recalcitrant față de personalul unei companii aeriene a fost oprit duminica trecută pe Aeroportul Internațional București – Otopeni, înainte de îmbarcarea pe un zbor spre Spania, după ce polițiștii de frontieră au constatat că viza de lungă ședere din pașaport avea perioada de valabilitate modificată. În
READ MOREEditia de primăvară a Targului International de vinuri “GoodWine”, organizat între 15 și 17 aprilie 2016, în București la complexul Romexpo, a avut un stand special al Ambasadei Republicii Macedonia. Vizitatorii au avut posibilitatea de a vedea și de a degusta gusta o varietate de vinuri tradiționale macedonene din cramele Bovin, Lozar, Pirgan si Popova
READ MOREMinistrul slovac de Externe, Miroslav Lajcak, a atras atenţia, miercuri, la Bucureşti, că mii de refugiaţi intră în zona Schengen, iar ”noi ne prefacem că nu este nimic în neregulă”, el spunând că autorităţile nu fac eforturi suficiente şi nu există nicio strategie clară pentru această criză. În discursul susţinut la Bucureşti, la cea de-a
READ MOREConform aranjamentelor intre Uniunea Europeana si Romania, in luna noiembrie a acestui an vor sosi pe teritoriul romanesc, primii imigranți pe care România s-a angajat să-i primească. Leonard Orban – consilier pentru politici europene al președintelui Klaus Iohannis a anuntat ca în România vor ajunge puțin peste 1.700 de refugiați, însă ei vor sosi treptat
READ MORE