Frontex: Trecerile neregulamentare ale frontierei în UE au scăzut cu 40% în primele patru luni ale anului 2026
- Știri
- 21 May 2026
Multiculturalismul rămâne o “iluzie”, conducând la apariţia unor “societăţi paralele”, cu oameni alienaţi social, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pledând pentru integrarea totală a extracomunitarilor prin asimilarea limbii şi valorilor germane. “Refugiaţii care vin în Germania în căutare de protecţie trebuie să asume legile şi tradiţiile germane, trebuie să înveţe limba. Multiculturalismul generează societăţi
READ MOREPremierul grec, Alexis Tsipras, a recunoscut vineri că ţara sa a întârziat în reacţia la afluxul migratoriu, dar a susţinut că toţi imigranţii sosiţi în Grecia sunt acum înregistraţi, relatează AFP. Răspunzând unei interpelări în parlament, Tsipras a afirmat că, în această vară, Grecia a fost luată prin surprindere de amploarea afluxului, dar că din
READ MOREÎn urma unei decizii a Uniunii Europene (UE), România este obligată să primească peste 6.000 de refugiaţi din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu. Deşi a spus că nu este de acord cu aceste cote obligatorii, conducerea statului român le-a acceptat în cele din urmă, spunând că este solidară cu statele europene în privinţa crizei
READ MOREGermania va intari controlul asupra refugiatilor de pe teritoriul sau, prin introducerea unui document de identificare pentru imigranti, a anuntat ministrul de interne german, Thomas de Maiziere. Masura “controleaza si organizeaza procedura azilului”, a subliniat De Maiziere, in conditiile in care Germania depaseste nivelul de un milion de imigranti primiti in 2015. Aceasta “carte de
READ MOREAgenţia Frontex, care are ca misiune protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, a anunţat că, la cererea Greciei, forţa de reacţie rapidă va fi desfăşurată în Marea Egee. Atena şi-a motivat poziţia prin faptul că nu mai poate face faţă afluxului de imigranţi. Desfăşurarea forţei RABIT va permite creşterea numărului patrulelor, atât pe mare, cât
READ MOREUniunea Europeană (UE) i-ar putea oferi Marii Britanii un mijloc de a controla ajutoarele sociale pentru imigranţii europeni după ce premierul David Cameron a pus chestiunea în dezbaterea privind menţinerea ţării în UE, potrivit unor surse diplomatice europene, citate de AFP. David Cameron solicită, înainte de referendumul asupra menţinerii ţării sale în UE organizat până
READ MOREComisia Europeana a criticat joi Grecia, Italia si Croatia pentru ca nu au fost suficient de eficiente in amprentarea digitala a solicitantilor de azil si a migrantilor ilegali care au sosit pe teritoriul lor, scrie AFP. Autoritatile italiene au reactionat puternic, premierul Matteo Renzi acuzand Europa ca “nu isi face treaba” in aceasta criza a
READ MORECel puţin 11 persoane, inclusiv cinci copii, au decedat miercuri noaptea, după ce ambarcaţiunea din lemn în care se aflau, care avea peste 50 de oameni la bord, s-a scufundat în largul insulei greceşti Farmakonisi, potrivit presei elene, relatează DPA online. Gărzile de coastă din Grecia şi ofiţeri de marină au cooperat cu Frontex, agenţia
READ MOREReprezentanţi ai mediului de afaceri german au cerut marţi parlamentului de la Berlin să adopte măsuri legislative pentru înlesnirea integrării refugiaţilor pe piaţa muncii, afectată de lipsa de forţă de muncă ce rezultă în urma ratei reduse a natalităţii şi a îmbătrânirii populaţiei, transmite agenţia DPA. În noul pachet legislativ propus de mediul de afaceri
READ MOREMinistrii de interne din Franta si Germania, Bernard Cazeneuve si Thomas de Maiziere, au adresat o scrisoare comuna Comisiei Europene, în care se declara ‘ferm convinsi’ ca fluxul de imigranti în Europa ‘trebuie redus’, transmite AFP. Cei doi ministri au respins în acelasi timp ‘foarte ferm orice confuzie între teroristi si imigranti’, facând totodata apel
READ MOREAutoritățile turce au reținut în patru zile aproape 3.000 de imigranți care se pregăteau să traverseze Marea Egee pentru a ajunge în insulele grecești, precum și 35 de presupuși traficanți, a relatat vineri agenția turcă de presă Dogan, preluată de AFP. Aceste operațiuni survin după acordul încheiat duminica trecută de liderii statelor din Uniunea Europeană
READ MOREPeste 1.500 de imigranţi au fost salvaţi în ultimele 24 de ore din Marea Mediterană, în largul Libiei, anunţă Paza de Coastă italiană, citată de cotidianul francez Le Figaro. În cadrul operaţiunii Uniunii Europene pentru interceptarea imigranţilor, Paza de Coastă italiană a interceptat în ultimele 24 de ore şapte ambarcaţiuni în care erau în total
READ MOREAlungaţi de situaţia din propriile ţări, imigranţii care ajung în Europa, dar le este respinsă cererea de azil, au acum o nouă problemă. Ţările de origine nu îi mai vor înapoi. Este cazul a 30 de pakistanezi, returnaţi din Grecia, care au aflat pe aeroportul din Islamabd că ţara lor nu îi mai primeşte. Oamenii
READ MORESolicitantii de azil si imigrantii din Ungaria sunt detinuti prea mult timp si deseori in conditii inacceptabile, a anuntat intr-un raport publicat miercuri organizatia Human Rights Watch(HRW), informeza Mediafax. In luna octombrie, reprezentanti ai organizatiei au vizitat sapte centre pentru imigranti din Ungaria. In raport, Lydia Gall, reprezentanta HRW pentru Europa de Est si Balcani,
READ MOREGuvernul ungar va depune joi plângere la Curtea Europeana de Justitie (CEJ) împotriva deciziei Comisiei Europene de redistribuire a mii de imigranti între statele membre ale blocului comunitar, a anuntat premierul Viktor Orban, potrivit Reuters. ‘Ungaria va face astazi apel la Curtea Europeana de Justitie împotriva deciziei Comisiei Europene privind instalarea obligatorie de imigranti pe
READ MOREAproximativ 590 de persoane au murit în Marea Egee, partea estică a Mării Mediterane, în cursul acestui an, în încercarea de a ajunge din Turcia în Grecia, potrivit UNICEF. “În Marea Egee, aproximativ 30% dintre cei care au murit în acest an sunt copii. Ceea ce înseamnă 185 de copii din totalul de 590 de
READ MOREFranţa ar putea lua noi măsuri în lupta împotriva terorismului. Hexagonul a informat Consiliul Europei că starea de urgenţă valabilă în ţară o obligă să aplice derogări de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba în principal de drepturi precum libertatea de mişcare şi cea de întrunire, dar unor cetăţeni ar putea să le
READ MORESute de migranţi marocani, algerieni şi pakistanezi, blocaţi la frontiera dintre Grecia şi Macedonia, au încercat joi să pătrundă în forţă pe teritoriul macedonean, fapt ce a condus la confruntări cu poliţia, relatează agenţia Reuters. După ce au dărâmat un gard de sârmă ghimpată, unii migranţi au aruncat cu pietre în poliţiştii macedoneni, în timp
READ MORECancelarul german Angela Merkel şi-a susţinut miercuri în faţa Bundestagului politica uşilor deschise faţă de migranţii extracomunitari, în pofida criticilor interne şi externe, ea reafirmând totodată că doreşte să fie instituite la nivelul Uniunii Europene cote permanente de repartizare a refugiaţilor între statele membre, transmit agenţiile DPA şi Reuters, citate de Agerpres. ‘Obiectivul nostru este
READ MOREGermania va începe să deporteze, în cursul acestei săptămâni, imigranţii care provin din ţările balcanice ale căror solicitări de azil nu au fost aprobate, potrivit unor surse din Guvernul german, citate de agenţia de presă Reuters. Surse din Guvernul german au precizat că Germania a ajuns la un acord cu Albania, Kosovo şi Muntenegru pentru
READ MOREFrancezii s-au radicalizat după atentate. Premierul Manuel Valls spune că Uniunea Europeană nu mai trebuie să primească imigranţi. “Europa trebuie să spună că nu poate să mai primească alţi imigranţi, aşa ceva nu este posibil. Controlarea frontierelor exterioare ale Uniunii Europene este esenţială pentru viitorul UE. Dacă nu facem asta, atunci poporul va spune: «Ajunge,
READ MORE