Frontex: Trecerile neregulamentare ale frontierei în UE au scăzut cu 40% în primele patru luni ale anului 2026
- Știri
- 21 May 2026
Europa se poate aştepta să primească cinci milioane de refugiaţi dacă invazia Ucrainei de către Rusia şi bombardamentele asupra oraşelor ucrainene vor continua, a estimat luni, la Montpellier, în sudul Franţei, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, informează AFP. “Dacă bombardamentele continuă, dacă se va continua bombardarea oraşelor, de o manieră fără discernământ, ne putem aştepta
READ MOREFluxul de refugiaţi ucraineni înregistrat de unele unităţi de cazare din municipiul Tulcea este mai mare decât cel al turiştilor din sezonul estival, iar munca fizică este epuizantă pentru angajaţi, aşa încât refugiaţii ucraineni îi sprijină pe cei care le oferă masă caldă şi găzduire, afirmă managerul unui hotel din oraş, Raluca Cacencu. Ea a
READ MOREMii de refugiaţi ucraineni aşteptau, duminică seară, în Punctul de Trecere a Frontierei Porubne – Siret, pentru a intra în România, pe fondul războiului care le afectează ţara. Coloana de maşini se întindea pe o lungime de aproximativ 15 kilometri, ceea ce face ca timpii de aşteptare să crească foarte mult. De asemenea, alte sute
READ MOREPrimarul Mihai Chirica a informat că pentru ucrainenii care ajung cu trenul din Republica Moldova în gările din Iaşi sau suburbii a înfiinţat noi rute de transport spre aeroport şi centrele pentru refugiaţi. “Începând cu primele ore ale dimineţii am organizat transportul refugiaţilor veniţi din Ucraina prin Republica Moldova sau direct din ţara lor de
READ MOREPreşedintele polonez, Andrzej Duda, a permis unor refugiaţi să doarmă în reşedinţele sale oficiale, în timp ce mii de oameni care fug de războiul din Ucraina trec zilnic în Polonia, iar populaţia se mobilizează pentru a-i ajuta, relatează DPA duminică. La iniţiativa primei doamne a Poloniei, Agata Kornhauser-Duda, în două dintre vilele oficiale ale preşedintelui
READ MOREUn număr de 921 de persoane erau cazate duminică dimineaţă în taberele mobile amplasate pentru refugiaţii din Ucraina în Siret şi Rădăuţi, precum şi în sălile de sport şi de clasă amenajate cu aceeaşi destinaţie în Rădăuţi, Milişăuţi, Siret şi Suceava, iar alte 6.250 au plecat spre alte locuri de cazare temporară sau continuă tranzitul
READ MOREIsraelul intenţionează să înfiinţeze săptămâna viitoare un spital de campanie pentru refugiaţi din Ucraina, a informat duminică agenţia dpa. Spitalul ar urma să aibă mai multe secţii, inclusiv o secţie pentru urgenţe medicale, a declarat Centrul Medical Sheba, care va gestiona spitalul. Amplasarea exactă a spitalului de campanie nu este clară, însă este de aşteptat
READ MOREUn grup de 27 de elevi refugiaţi ai unui liceu militar din Ucraina îşi vor continua studiile la Colegiul Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza, a anunţat, duminică, Ministerul Apărării Naţionale. Potrivit sursei citate, cei 27 de elevi (15 băieţi şi 12 fete) care au sosit în România însoţiţi de un cadru didactic şi de un
READ MOREInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov a operaţionalizat două puncte de lucru permanente în Gara de Nord şi Autogara Filaret, pentru gestionarea optimă a fluxurilor de persoane din Ucraina, pentru care se impune acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară. Potrivit ISUBIF, în aceste locaţii, în care se înregistrează un flux ridicat de refugiaţi,
READ MOREMinisterul Educaţiei a emis un ordin în baza căruia copiii şi tinerii refugiaţi din ţara vecină se pot înscrie în învăţământul românesc, dacă doresc. În România sunt 45 de şcoli, 10 licee şi trei universităţi care au predare în limba ucraineană, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. „Am semnat un ordin de ministru şi l-am
READ MORECirca 1.000 de persoane refugiate au ajuns în București, în cursul acestei nopți, cu un tren de la Iași. Persoanele refugiate au fost direcționate către o zonă specială din stația București Nord. Garnitura are în componență 11 vagoane doar cu refugiați și a plecat de la Iași. Sursa: profit.ro
READ MORENumărul persoanelor care au fugit din Ucraina din cauza invaziei ruse a ajuns la 1,25 milioane, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM), relatează DPA. Dintre acestea, 672.000 de mii au fugit în Polonia, 194.000 în Republica Moldova şi aproximativ 133.000 în Ungaria, a spus un purtător de cuvânt al IOM. Conform unui comunicat de pe
READ MOREÎn tabăra provizorie de la Liceul Tehnologic ”Laţcu Vodă” din Siret a fost amenajat un loc de joacă pentru un număr de 25 de copii refugiaţi din Ucraina şi cazaţi temporar acolo, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Emil Ţehaniuc. El a precizat a precizat locul de joacă a fost amenajat împreună cu
READ MOREPeste 1.000 de locuri în corturi încălzite, alimente şi servicii medicale gratuite sunt puse la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, a anunţat vineri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). “Pentru a facilita tranzitul unui număr tot mai mare de repatriaţi şi refugiaţi din Ucraina, C.N. Aeroporturi Bucureşti a luat măsuri suplimentare pentru
READ MOREPeste 1.100 de refugiaţi din Ucraina au ajuns joi în Gara Cristeşti Jijia, majoritatea acestora fiind cetăţeni azeri aflaţi în tranzit spre Azerbaidjan. Prefectul Bogdan Cojocaru a declarat că din cei 1.106 pasageri din trenul care a tranzitat Republica Moldova 1.000 sunt cetăţeni azeri care şi-au continuat drumul cu trenul spre Bucureşti. Pe drumul spre
READ MOREMinistrul francez de interne Gerald Darmanin a anunţat joi că omologul său britanic va “instala un fel de consulat” la Calais, în nordul Franţei, unde s-au prezentat de miercuri “mai multe zeci” de refugiaţi ucraineni, relatează AFP. Fugind de invazia rusă din ţara lor, “mai multe zeci de ucraineni s-au prezentat deja de ieri la
READ MOREGuvernul ceh declară stare de urgenţă deoarece se aşteaptă la sosirea a numeroşi refugiaţi din Ucraina, potrivit CNN. Potrivit deciziei Guvernului ceh, starea de urgenţă va intra în vigoare vineri. Măsura a fost luată deoarece autorităţile se aşteaptă la numeroşi refugiaţi care fug din calea invaziei ruse. „Implementăm măsura din raţiuni tehnice, ca să putem
READ MOREPeste 5.200 de persoane, jumătate dintre acestea fiind cetăţeni ucraineni, au intrat în ţară, în ultimele 24 de ore, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, a informat joi Instituţia Prefectului judeţului Iaşi. Potrivit sursei citate, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au intrat în total 1.174 de autoturisme, în care se
READ MOREÎn taberele mobile amplasate pentru refugiaţii din Ucraina în Siret şi Rădăuţi, precum şi în sălile de sport şi de clasă amenajate cu aceeaşi destinaţie în Rădăuţi, Milişăuţi, Siret şi Suceava sunt în prezent aproximativ 1.732 de persoane, aproape dublu faţă de ziua precedentă, iar alte 3.005 au plecat spre alte locuri de cazare temporară
READ MOREMinistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, miercuri seară, că a semnat un ordin care va permite înscrierea în învăţământul românesc a tuturor copiilor şi tinerilor refugiaţi din Ucraina care doresc acest lucru. În România sunt 45 de şcoli, 10 licee şi trei universităţi care au predare în limba ucraineană. „Am semnat un ordin de ministru
READ MOREÎnaltul Comisar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, aflat în vizită la Bucureşti, a exprimat susţinerea, joi, pentru acţiunile României consacrate crizei refugiaţilor din Ucraina. El a fost primit de Custodele Coroanei, Margareta, la Palatul Elisabeta, la întâlnire participând şi principele Radu şi secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne Raed Arafat.
READ MORE