Frontex: Trecerile neregulamentare ale frontierei în UE au scăzut cu 40% în primele patru luni ale anului 2026
- Știri
- 21 May 2026
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timișoara – Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiș împreună cu polițiști de la I.P.J. Timiș au desfășurat o acțiune în urma căreia au depistat doi cetățeni români care transportau într-un autovehicul, spre graniță cu Ungaria, zece sirieni care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei. Cei doi români
READ MOREOficiali afgani au anunţat că au lansat o operaţiune pentru a recupera cadavrele a zeci de migranţi afgani, dintr-un râu din provincia vestică Herat, după informaţiile conform cărora vameşii iranieni i-au aruncat în apă. Iranienii neagă, însă, aceste acuzaţii. Sute de afgani trec zilnic graniţa în Iran, pentru a găsi de lucru. Potrivit presei locale,
READ MOREAutorităţile nu sunt în stare să dea de urma celor zece migranţi care au fugit din centrul de carantină din Timişoara. În 23 aprilie, 12 cetăţeni străini, migranţi ajunşi la Timişoara în drumul lor spre occident, au reuşit să fugă dintr-un centru de carantină pentru coronavirus. Este vorba de nouă cetăţeni turci, un marocan, un
READ MOREPompierii au scos astăzi din Dunăre, în zona localităţii Ţigănaşi, ultima persoană înecată din grupul de migranţi sirieni care în urmă cu două săptămâni s-au răsturnat cu barca încercând să treacă ilegal Dunăre dinspre Serbia în România. La solicitarea Poliţiei de Frontieră, pompierii au intervenit joi, 30 aprilie, în zona localităţii Ţigănăşi pentru scoaterea la
READ MOREFinlanda va prelua în următoarele săptămâni aproximativ 100 de minori neînsoţiţi din taberele de migranţi de pe insulele greceşti din Marea Egee, a anunţat joi Ministerul grec pentru Migraţie, potrivit dpa. În plus, Finlanda va primi 30 de migranţi adulţi ale căror familii se află deja în ţara nordică. Germania a preluat 47 de copii
READ MOREComisia Europeană a anunțat miercuri acordarea unui sprijin financiar de peste 3,3 miliarde de euro, acordat de Uniunea Europeană în comun cu Banca Europeană de Investiții, în beneficiul cetățenilor din Balcanii de Vest. Acest pachet financiar vine în întâmpinarea nevoilor imediate legate de sănătate și de ajutoare umanitare cauzate de pandemia de COVID-19, fiind destinat să
READ MORECadavrele a patru migranţi, dispăruţi în Dunăre de aproape două săptămâni, au fost scoase, luni, din fluviu de pompierii din Mehedinţi. Barca în care se aflau 18 oameni s-a răsturnat în 16 aprilie, iar până luni au fost scoși morți șapte dintre ei. Doar nouă au fost salvați. Cei șapte migranţi încercau să ajungă cu
READ MOREAlte două cadavre, cel mai probabil al unor cetăţeni sirieni, au fost recuperate din Dunăre luni dimineaţă în dreptul localităţii Crivina. Detaşamentul de Pompieri Drobeta a intervenit luni dimineaţă, în zona localităţii Crivina, pentru a scoate din Dunăre două persoane înecate. Cel mai probabil este vorba de doi cetăţeni sirieni care fac parte din grupul
READ MOREAproximativ 200 de solicitanţi de azil au rămas fără adăpost luni din cauza unui incendiu survenit în tabăra de pe insula grecească Samos (estul Mării Egee), în cursul căruia au fost distruse un număr mare de corturi, informează AFP şi APP. ”Aproape 200 de persoane sunt fără adăpost”, a afirmat secretarul general al Ministerul grec
READ MOREAlertă generală, joi, în zona Pădurii Verzi din Timișoara. Polițiștii și jandarmii caută 12 migranți care au fugit din centrul de carantină din apropierea Muzeului Satului. Cei 12, nouă turci, un marocan, un libian și un algerian, erau cazați în centrul de carantină de lângă Pădurea Verde. Obiectivul este păzit de jandarmii timișeni, însă oamenii
READ MOREDoi solicitanţi de azil au fost răniţi de gloanţe în insula grecească Lesbos după ce se pare că au încălcat regulile stricte de izolare impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, au anunţat joi autorităţile, citate de France Presse. Cei doi bărbaţi, un iranian şi un afgan, s-au prezentat miercuri noapte la infirmeria taberei Moria cu
READ MORERemiterile la nivel mondial vor scădea cu 142 miliarde de dolari în 2020, cea mai puternică reducere din istoria recentă, la 572 de miliarde de dolari, estimează Banca Mondială, pe fondul crizei coronavirusului, relatează Reuters. Miercuri, Banca Mondială a declarat că scăderea de aproape 20% este urmarea reducerii salariilor și creșterii șomajului în lume. „Remiterile
READ MOREServiciul Federal de Securitate al Rusiei a arestat un grup de migranți care, la bordul unei bărci cu motor, se îndreptau către frontiera maritimă cu Norvegia. Este probabil prima tentativă de intrare în Schengen-Europa prin Marea Barents. Tentativa de trecere ilegală a frontierei Ruse a avut loc anul trecut dar a fost dezvăluită prima dată
READ MOREComisia lucrează strâns împreună cu autoritățile elene pentru a ajuta la punerea în aplicare a unui plan de intervenție de urgență pentru a aborda riscurile unui potențial focar de coronavirus în taberele supraaglomerate de refugiați din insulele grecești, a anunțat luni Comisia Europeană. În acest context, Austria a oferit 181 de containere de cazare și
READ MOREUn incendiu care a urmat violenţelor declanşate de decesul unei migrante irakiene a provocat pagube considerabile sâmbătă seara uneia din cele mai mari tabere de migranţi din Grecia, au informat duminică responsabili eleni, transmite AFP, citat de Agerpres. Cazuri de infectare cu coronavirus au fost depistate în două tabere din Grecia continentală, dar deocamdată nu şi în
READ MOREMiniştrii de interne din Franţa şi Germania (principalele ţări de destinaţie ale migranţilor), precum și cei din Italia şi Spania (principalele ţări unde debarcă migranții în Europa) au transmis, într-o scrisoare adresată comisarilor europeni Margaritis Schinas şi Ylva Johansson, pentru o repartizare obligatorie a solicitanţilor de azil între statele membre și deblocarea reformei sistemului de
READ MOREO barcă în care s-ar fi aflat 18 persoane s-a răsturnat, joi seara, în Dunăre, iar nouă oameni au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră din Mehedinţi. Barca în care se aflau cei 18 oameni – 16 migranţi şi două călăuze – ar fi plecat din Serbia, însă la scurt timp în ambarcaţiune a început
READ MOREPoliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Craiova şi procurorii DIICOT au reuşit să destructureze un grup infracţional specializat în traficul de migranţi. Patru români şi un bulgar au fost prinşi când încercau să ducă în Germania doi cetăţeni turci. Poliţiştii şi procurorii îi filau pe cei patru români încă din 2019: doi bărbaţi şi o
READ MOREProcurorii DIICOT Craiova au destructurat o reţea care efectua trafic de migranţi în formă continuată la frontiera dintre Bulgaria şi România, cu destinaţia finală Germania. La data de 13.04.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a
READ MOREMinistrul italian al agriculturii, Teresa Bellanova, a pledat marţi pentru regularizarea statutului a 600.000 de imigranţi ilegali în scopul de a reporni economia grav afectată de epidemia de COVID-19, o propunere care a declanşat însă critici virulente din partea Ligii lui Matteo Salvini, transmite AFP, citată de Agerpres. „Ajunge cu ipocrizia şi cu ascunsul capului în
READ MOREMalta a făcut apel marţi la Uniunea Europeană să lanseze fără întârziere o misiune umanitară în Libia, pentru a evita un dezastru umanitar în această ţară afectată atât de război civil, cât şi de noul coronavirus, precum şi noi naufragii de migranţi în Marea Mediterană, relatează AFP. Ministrul maltez de externe Evarist Bartolo subliniază într-o
READ MORE