Frontex: Trecerile neregulamentare ale frontierei în UE au scăzut cu 40% în primele patru luni ale anului 2026
- Știri
- 21 May 2026
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut marţi comunităţii internaţionale, în special Uniunii Europene, mai multe fonduri pentru refugiaţii sirieni aflaţi în Siria, solicitare ce survine în aceeaşi zi în care Comisia pentru buget a Parlamentului European a aprobat tăierea a 70 de milioane de euro din fondurile alocate Turciei ca ţară candidată la UE,
READ MOREFranţa, Germania, Portugalia şi Spania s-au pus de acord în privinţa repartizării celor 58 de migranţi salvaţi de nava umanitară Aquarius, a anunţat marţi biroul premierului francez, citat de AFP. În virtutea acestui acord, Franţa va primi 18 migranţi, Germania şi Spania – fiecare câte 15, iar Portugalia – 10, aşa cum deja a anunţat
READ MOREGuvernul portughez a anunţat marţi că a convenit cu Franţa şi Spania să primească zece dintre cei 58 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană şi aflaţi la bordul navei Aquarius care caută un port pentru a acosta în Europa, relatează AFP. Decizia de a primi aceste zece persoane a fost luată ”într-o manieră solidară şi
READ MOREGuvernul italian a adoptat luni o serie de măsuri drastice promise de extrema dreaptă în vederea consolidării securităţii şi limitării imigraţiei clandestine, în pofida unor puternice rezistenţe interne şi externe, relatează AFP. ”Este un pas înainte pentru a face Italia mai sigură. Pentru a lupta cu mai multă forţă mafioţii şi trecătorii, pentru a reduce
READ MOREPanama a retras duminică pavilionul navei Aquarius, ultima operată de organizaţii de caritate pentru salvarea refugiaţilor din Mediterana, informează Reuters şi AFP. Decizia anunţată de sâmbătă a fost pusă în practică şi anunţată echipajului duminică. Aquarius, aflată în larg cu 58 de refugiaţi la bord, va fi blocată în următorul port în care acostează, până
READ MOREUn copil de cinci ani şi-a pierdut viaţa şi alte patru persoane au fost rănite după ce o ambarcaţiune cu 39 de refugiaţi sirieni la bord s-a scufundat sâmbătă dimineaţă în nordul coastelor libaneze, a anunţat guvernul de la Beirut, citat de EFE. Potrivit primelor date ale anchetei, o unitate militară de lângă portul Abdeh
READ MORECancelarul austriac, Sebastian Kurz, a vorbit joi despre ‘suspiciunea’ că în operaţiunile de salvare a refugiaţilor conduse de unele ONG-uri pe Marea Mediterană există ‘cel puţin o coordonare informală cu traficanţii de persoane’, nu pentru a salva migranţii, ci mai degrabă pentru a-i ajuta să ajungă în Europa, transmite agenţia EFE. ‘Ceea ce se întâmplă
READ MORESituaţia privind migraţia în Grecia poate fi descrisă “oricum, mai puţin drept una satisfăcătoare”, a declarat joi, înainte de a întreprinde o vizită la Atena, ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, în timp ce mii de exilaţi din Turcia continuă să sosească, izolaţi apoi în condiţii sordide, informează AFP. “Trebuie să ne gândim cum
READ MOREŞeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a acuzat miercuri ONU că răspândeşte minciuni despre politica guvernului de la Budapesta privind migraţia, asigurând că ţara sa “nu va fi niciodată o ţară de migranţi”, relatează France Presse. Vorbind în faţa Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Peter Szijjarto a acuzat “anumiţi funcţionari ai ONU”, fără să-i numească,
READ MOREUn bărbat înarmat cu un cuţit a ameninţat că îşi aruncă copilul de la etajul trei al unui centru de refugiaţi din Germania pentru a bloca deportarea familiei sale, a anunţat poliţia, relatează miercuri dpa. O unitate specială de poliţie a intervenit, în acest incident care a avut loc miercuri dimineaţa în oraşul Krefeld, landul
READ MOREMajoritatea europenilor sprijină primirea de refugiaţi, chiar dacă mulţi dezaprobă felul în care Uniunea Europeană a gestionat afluxul record de migranţi, al cărui punct culminant s-a înregistrat în urmă cu trei ani, indică un nou sondaj de opinie realizat de Pew Research Center şi preluat miercuri de Reuters. Într-o perioadă în care nemulţumirea faţă de
READ MOREMii de sirieni care au fugit din cauza bombardamentelor din provincia Idlib şi din împrejurimile ei au revenit în localităţile lor după anunţul de luni privind un acord ruso-turc referitor la ultimul mare bastion insurgent din Siria, a indicat miercuri Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), citat de AFP. În ultimele săptămâni, regimul sirian a
READ MORECu trei zile înaintea unui summit european consacrat în mare parte problemei migranţilor, cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat luni organizarea unui summit UE-Africa în decembrie, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut accelerarea expulzării migranţilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a obţine azil în spaţiul comunitar, potrivit AFP. ”Vom organiza un summit
READ MOREPremierul ungar Viktor Orban a afirmat luni că este inacceptabil ca Uniunea Europeană să priveze Ungaria de dreptul său de a-şi apăra graniţele, criticând o propunere a cancelarului german Angela Merkel privind întărirea agenţiei de protecţie a frontierelor UE, Frontex, relatează Reuters şi MTI. ”Este binevenit că Uniunea Europeană, în locul cotelor de migranţi, îşi
READ MOREÎn pofida divergenţelor asupra politicii privind migraţia, cancelarul german Angela Merkel şi omologul său austriac Sebastian Kurz au convenit duminică asupra intensificării eforturilor colective pentru stoparea numărului mare de migranţi care intră în Uniunea Europeană, relatează luni dpa. După o întrevedere la Berlin, cei doi lideri au anunţat eforturi pentru îmbunătăţirea colaborării cu state africane
READ MOREMatteo Salvini, aflat la Viena, s-a certat vineri cu colegii săi luxemburghez şi maltez. “Nu simţim exigenţa de a avea noi sclavi pentru a suplini copiii pe care nu îi mai facem”, a spus la un moment dat Salvini. Iar ministrul luxemburghez Asselborn a răbufnit: “În Luxemburg, dragă domnule, aveam mii de italieni care au
READ MOREConsulatul General al României la Szeged are în atenţie cazul celor două persoane reţinute sub acuzaţia de trafic de imigranţi şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia şi identitatea acestora, a răspuns Ministerul Afacerilor Externe (MAE) unei solicitări AGERPRES. Conform MAE, în
READ MOREPoliţia ungară a arestat, sâmbătă, în localitatea de frontieră Roszke din sudul ţării, doi cetăţeni români suspectaţi că au încercat să transporte 11 migranţi prin Ungaria spre Europa de Vest, a declarat pentru MTI purtătoarea de cuvânt a poliţiei din judeţul Csongrád. Cei doi bărbaţi au încercat să treacă frontiera dintre Serbia şi Ungaria sâmbătă
READ MOREPremierul ceh Andrej Babis a mers un pas mai departe în ceea ce priveşte atitudinea sa intransigentă faţă de găzduirea de către ţara sa de refugiaţi, declarând într-un interviu pentru cotidianul Pravo că nu vor fi făcute excepţii nici măcar pentru cazurile umanitare, cum ar fi orfanii de război din Siria, transmite sâmbătă dpa. “De
READ MOREPoliticienii italieni ar trebui să fie atenţi şi să evite limbajul “agresiv” care ar putea instiga la rasism, a declarat vineri Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, italianul Filippo Grandi, el cerând totodată Uniunii Europe să stabilească un sistem prin care migranţii să fie redistribuiţi între statele membre, relatează agenţiile dpa şi AFP. “I-am îndemnat
READ MOREItalia a reluat vineri disputa cu Malta privind migraţia, acuzând autorităţile de la La Valletta că nu reuşesc să intercepteze ambarcaţiunile care transportă migranţi plecând din Africa de Nord, ceea ce le permite acestora să ajungă pe teritoriul italian, transmite dpa. Acuzaţia Romei a fost făcută după ce 184 de migranţi au debarcat în insula
READ MORE